206
Guvernul va suplimenta cu 200 milioane de lei plafonul de garantare pentru programul Prima Casă pentru acest an, faţă de cele 2,6 miliarde lei existente, iar pentru anul viitor intenţionează să coboare nivelul maxim la 1,5 miliarde lei, precum şi să alinieze dobânzile la noile condiţii de piaţă. Potrivit unui proiect de hotărâre a Guvernului publicat recent, pe site-ul Finanţelor, plafonul garanţiilor care pot fi emise va fi suplimentat cu 200 milioane de lei. Ministrul Finanţelor, Anca Dragu, a afirmat vineri seară că anul viitor va fi redus plafonul de garanţii pentru programul Prima Casă la 1,5 miliarde lei. Totodată, creditele se vor acorda în condiţii actualizate de cost. Astfel, rata dobânzii va fi ROBOR plus o marjă de 2%, faţă de 2,5% în prezent, restul condiţiilor rămânând neschimbate, potrivit ZF.