188
Dovadă a faptului că economia României se află în continuu progres, în ciuda numeroaselor obstacole, de ani de zile, cel mai dinamic sector al construcțiilor este cel din domeniul industrial și logistic. Iar, pe această piață, chiar dacă orașe precum Cluj-Napoca sau Timișoara sunt date ca exemple, Bucureștiu rămâne pe mai departe lider detașat, semn că provincia nu face altceva decât să încerce să reducă din handicap, nu să preia conducerea. Mai mult decât atât, după cum vom vedea mai jos, Capitala României este în în poziție de lider regional, în Europa Centrală și de Est, pe segmentul construcțiilor industriale și logistice din categoria Premium, ceea ce nu e de ici-colo, acesta fiind și un argument în plus, pentru a atrage noi investitori.
Recordurile cad ca popicele
Putem spune că, în materie de afaceri cu spații industriale sau logistice, recordurile cad în fiecare an, ca popicele. Astfel, în cursul anului 2019, volumul spaţiilor industriale şi logistice închiriate în România, a totalizat aproape 476.000 de metri pătraţi, valoare comparabilă cu anul anterior, când au fost înregistrate în total tranzacţii de 514.000 de metri pătraţi, se arată într-un comunicat al companiei de consultanţă imobiliară JLL România. Bucureştiul a atras cea mai mare parte din cererea de spaţii industriale şi logistice din ţară, respectiv aproape 76% (aproximativ 360.000 metri pătraţi), acesta fiind urmat de Slatina, cu 13% din cerere (62.000 de metri pătraţi tranzacţionaţi).
La rândul ei, JLL a înregistrat o cotă de piaţă de aproape 42% din volumul tranzacţiilor de închiriere de spaţii industriale şi logistice, intermediate de consultanţii imobiliari. Aceeași companie a realizat și cea mai mare tranzacţie înregistrată în 2019, respectiv închirierea a aproape 72.000 metri pătraţi de către retailerul Profi în CTP Bucharest West.
Alte tranzacţii de referinţă de pe piața construcțiilor industriale și logistice sunt închirierea a 16.000 de metri pătraţi de către Urgen Cargus, în P3 Bucharest A1 Park, şi închirierea a 8.400 de metri pătraţi, de către Marelvi Impex în parcul MLP Bucharest West. De menţionat că, din totalul spaţiilor închiriate la nivel national, anul trecut, peste 150.000 metri pătraţi (aproximativ 32%), au făcut obiectul unor tranzacţii închise, direct de către proprietar şi chiriaş, afirmă specialiștii din domeniu.
Cereri record, pe piața spaţiilor industriale
Cererea de spaţii industriale şi-a păstrat evoluţia pozitivă din ultimii ani. Apariţia unor noi investitori şi diversificarea locurilor în care aceştia dezvoltă noi proiecte, au adus un plus de competiţie în piaţă, păstrând dinamica. Ca urmare, investitorii de pe această piață privesc cu interes evoluţia cererii, având în vedere faptul că piaţa industrială a raportat în ultimii patru ani o cerere record, mai ales pe fondul extinderii retailerilor şi a parcurilor logistice.
Concomitent, s-a observat şi o creştere a interesului pentru spaţii de producţie şi industriale, mai ales din partea companiilor care activează în sectorul Automotive.
Cu toate acestea, proiectele de acest tip au un termen de implementare mai lung, ajungând şi până la 18-24 luni, de la momentul începerii negocierilor dintre părți. Pentru proiectele de logistică, termenul de implementare este de până într-un an, de obicei.
Stocul de spatii industriale a depasit 4,3 milioane mp
Un alt trend remarcat în 2019 este interesul crescut al dezvoltatorilor pentru a atrage clienţi cu suprafeţe mai mici, însă care au potenţial puternic de creştere. Aceşti clienţi, cei mai mulţi localizaţi astăzi în spaţii din foste platforme industriale din marile oraşe, vor fi nevoiţi să migreze către spaţii industriale moderne, pentru a oferi angajaţilor condiţii mai bune de lucru, dar şi pentru a fi în conformitate cu reglementările mai stricte, legate de autorizaţia de securitate la incendiu.
În acest sens, domnul Costin Bănică, Head of Industrial Department JLL România, afirmă: ”Observăm un interes sporit din partea unor noi investitori, pentru a dezvolta proiecte industriale moderne în interiorul oraşului Bucuresti. Vorbim, atât de proiecte care oferă posibilitatea închireirii de unităti mici, de 800-1.500 mp, cât și de unităti mari, în clădiri industriale, pe mai multe etaje. Acest gen de clădiri este luat în considerare în zonele în care preţul terenului este ridicat şi o dezvoltare industrială nu ar aduce randamentul aşteptat de investitori. De aceea, suntem de părere că anul 2020 va duce în România primele proiecte industriale dezvoltate pe mai multe etaje”.
Bucureștiul, lider în Europa Centrală și de Est!
Ca o dovadă a celor afirmate mai sus, iată, CTP, cel mai mare dezvoltator și administrator pe termen lung de parcuri industriale și logistice premium din România și Europa Centrală și de Est, și-a consolidat statutul de cel mai mare proprietar de spații de depozitare și producție din zona Bucureștiului. Astfel, compania a finalizat mai multe depozite și va demara noi construcții în cele trei parcuri logistice pe care le deține în vecinătatea capitalei: CTPark Bucharest West, CTPark Bucharest și CTPark Bucharest North (fostul Chitila Logistic Park). Suprafața cumulată a acestora va fi de aproximativ 680.000 mp.
Pe această direcție, anul 2019 a fost marcat de un proces puternic de dezvoltare în vestul Bucureștiului, unde compania deține trei proprietăți. În total, spațiile au fost repartizate astfel:
-În CTPark Bucharest: o clădire de 50.000 mp;
-În CTPark Bucharest West: trei depozite cu o suprafață totală de 175.000 mp;
-În CTPark Bucharest North (fostul Chitila Logistic Park): 11.000 mp; De asemenea, în cursul acestui an vor fi terminate lucrările de modernizare din parcul logistic situat în localitatea Chiajna (fostul Phoenix Logistics Center), care a fost achiziționat de CTP în 2017 și integrat în CTPark Bucharest. Ultima etapă a procesului de renovare și modernizare va începe în Q2 2018 și se va încheia în Q3 a.c.
E mult loc de creștere
Și, încă, pe acest segment de business, e loc mult de creștere, afirmă specialiștii. Companiile vor continua să se dezvolte rapid, în același ritm pe care l-au avut în anul trecut, care a fost cel mai bun pentru piața românească. Multe companii și-au propus să se concentreze în mod egal pe construcții și pe achiziții de noi proprietăți. În zona Bucureștiului se construiește intens, pentru că, în mod evident, aici există cea mai mare cerere de închiriere de pe piață.
Ca argument, este și faptul că cea mai mare suprafață de noi spații de depozitare va fi livrată în CTPark Bucharest West, parc pe care firma este decisă să îl aducă, în următorii doi ani, în poziția de cea mai întinsă proprietate logistică și industrială din Europa de Est. Așadar, această firmă, deja lider, își va consolida poziția, în ceea ce privește portofoliul de spații deținute atât în preajma Bucureștiului, dar și la nivelul țării, potrivit doamnei Ana Dumitrache, co-country head al CTP Romania.