189
Potrivit ultimei analize efectuată de Imobiliare.ro, pe fondul relaxării măsurilor restrictive impuse ca reacție la COVID-19, piața rezidențială autohtonă și-a continuat trendul ascendent în al doilea trimestru din 2021, prețurile solicitate de către vânzătorii de locuințe consemnând cel mai mare avans de la declanșarea epidemiei încoace. Astfel, datele centralizate de Analize Imobiliare relevă că, în perioada aprilie-iunie, valorile de listare ale proprietăților rezidențiale din România (apartamente, dar și case) au consemnat un avans de 3,1% comparativ cu trimestrul precedent. De menționat este că, în primele trei luni din 2021, pretențiile vânzătorilor de locuințe înregistrau un plus de 2,2%, după ce în cele două trimestre anterioare se majoraseră cu 1,9% (în T4 2020) și, respectiv, cu 0,3% (în T3 2020). Astfel, după scăderea consemnată strict pe parcursul stării de urgență, prețurile solicitate ale locuințelor din România au cunoscut un trimestru de stabilizare, după care au urmat nouă luni de creștere. În ceea ce privește valorile de tranzacționare ale locuințelor din Uniunea Europeană (UE), cele mai recente date oficiale, publicate de Eurostat, relevă, pentru primul trimestru din 2021, un avans de 1,7% comparativ cu cele trei luni anterioare și, respectiv, un plus de 6,1% față de perioada similară a anului trecut. Pe de altă parte, statisticile pentru România arată o creștere de 2,7% față de trimestrul anterior, în vreme ce diferența de preț la 12 luni s-a cifrat la 1,4%. Spre comparație, în ultimul pătrar al anului trecut datele oficiale relevau un plus de 1,3% al prețurilor de tranzacționare de pe piața rezidențială autohtonă.