În luna martie 2021, volumul lucrărilor de construcţii a crescut faţă de luna precedentă ca serie brută cu 36,6%, iar ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate cu 0,8%. Faţă de luna corespunzătoare a anului precedent, volumul lucrărilor de construcţii a crescut ca serie brută cu 2,2%, iar ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate a scăzut cu 0,9%. În perioada 1.I-31.III.2021, volumul lucrărilor de construcţii a crescut faţă de perioada 1.I-31.III.2020 ca serie brută cu 1,2%, iar ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate a scăzut cu 1,2%. Martie 2021 comparativ cu februarie 2021 Volumul lucrărilor de construcţii a crescut ca serie brută cu 36,6%, creştere evidenţiată la lucrările de construcţii noi (+40,7%), lucrările de întreţinere şi reparaţii curente (+29,3%) şi la lucrările de reparaţii capitale (+22,0%). Pe obiecte de construcţii au avut loc creşteri astfel: construcţiile inginereşti (+49,6%), clădirile rezidenţiale (+31,9%) şi clădirile nerezidenţiale (+21,8%). Ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, volumul lucrărilor de construcţii a crescut cu 0,8%, creştere înregistrată la lucrările de construcţii noi (+4,4%) şi la lucrările de întreţinere şi reparaţii curente (+2,5%). Lucrările de reparaţii capitale au scăzut cu 22,1%. Pe obiecte de construcţii, volumul lucrărilor de construcţii a crescut la clădirile rezidenţiale cu 11,1%. Clădirile nerezidenţiale şi construcţiile inginereşti au scăzut cu 12,2%, respectiv cu 0,4%. Martie 2021 comparativ cu martie 2020 Volumul lucrărilor de construcţii ca serie brută a crescut pe total cu 2,2%. Pe elemente de structură s-a înregistrat o creştere la lucrările de construcţii noi (+11,0%). Lucrările de reparaţii capitale şi lucrările de întreţinere şi reparaţii curente au scăzut cu 21,7%, respectiv cu 12,0%. Pe obiecte de construcţii, volumul lucrărilor de construcţii a crescut la clădirile rezidenţiale (+14,1%) şi la construcţiile inginereşti (+1,1%). Clădirile nerezidenţiale au scăzut cu 4,9%. Ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, volumul lucrărilor de construcţii a scăzut pe total cu 0,9%. Pe elemente de structură s-au înregistrat scăderi la lucrările de reparaţii capitale (-21,3%) şi la lucrările de întreţinere şi reparaţii curente (-9,7%). Lucrările de construcţii noi au crescut cu 6,0%. Pe obiecte de construcţii, volumul lucrărilor de construcţii a scăzut la clădirile nerezidenţiale şi la construcţiile inginereşti cu 5,8%, respectiv cu 4,9%. Clădirile rezidenţiale au crescut cu 10,0%. Perioada 1.I-31.III.2021 comparativ cu perioada 1.I-31.III.2020 Volumul lucrărilor de construcţii ca serie brută a crescut pe total cu 1,2%. Pe elemente de structură a avut loc o creştere la lucrările de construcţii noi cu 6,2%. Scăderi s-au înregistrat la lucrările de reparaţii capitale (-12,3%) şi la lucrările de întreţinere şi reparaţii curente (-7,8%). Pe obiecte de construcţii au avut loc creşteri la construcţiile inginereşti (+5,6%) şi la clădirile rezidenţiale (+2,6%). Clădirile nerezidenţiale au scăzut cu 6,6%. Ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, volumul lucrărilor de construcţii a scăzut pe total cu 1,2%, scădere înregistrată la lucrările de reparaţii capitale (-10,3%) şi la lucrările de întreţinere şi reparaţii curente (-9,2%). Lucrările de construcţii noi au crescut cu 2,0%. Pe obiecte de construcţii, scăderi au avut loc la clădirile nerezidenţiale (-7,8%) şi la clădirile rezidenţiale (-6,9%). Construcţiile inginereşti au crescut cu 3,1%.