546
Comitetul de Monitorizare al Programului Interreg NEXT România-Republica Moldova a aprobat Ghidul solicitantului pentru proiectele de investiții transfrontaliere.
Apelul de proiecte, în valoare de 40 de milioane de euro, fonduri nerambursabile, a fost lansat, cei interesați având la dispoziție 4 luni pentru a depune cererile de finanțare.
Reprezentanții celor două state participante s-au reunit în cadrul celei de-a doua ședințe a comitetului de monitorizare a Programului Interreg NEXT România-Republica Moldova, pentru a aproba criteriile de acordare a finanțării pentru proiectele cu o componentă de investiții (proiecte standard), precum și modul în care se vor derula selecția, evaluarea și contractarea proiectelor.
Cei interesați să acceseze fondurile disponibile prin acest program de cooperare vor putea depune proiecte care vizează reabilitarea, modernizarea și dotarea infrastructurii de educație, sănătate și turism din județele de graniță din România (respectiv Botoșani, Iași, Vaslui și Galați) și de pe întregul teritoriu al Republicii Moldova.
De asemenea, vor putea primi finanțare europeană proiectele care au drept obiectiv combaterea schimbărilor climatice și protecția biodiversității din zonele acoperite de program.
În cadrul aceleiași reuniuni, Autoritatea de Management a prezentat reprezentanților celor două țări cerințele pentru finanțarea proiectelor cu valoare mică, pentru care Ghidul solicitantului se află în consultate publică până pe data de 31 august 2023, la adresa https://www.ro-md.net/ro/noutati-2021-2027/consultare-publica-ghidul-solicitantului-pentru-proiecte-cu-valoare-mica .