Examinând influența tehnologiei și a școlilor de gândire bazate pe piață asupra creării și difuzării inovației în Industria construcțiilor, trebuie avute în vedere modelele incrementale vs. modelele radicale, precum și modelele autonome vs. cele sistemice, se arată în lucrarea cu titlul ”Innovation in the Construction Industry”, elaborată de Martino Tangkar și David Arditi, de la Illinois Institute of Technology, cu scopul de a determia care este cel mai eficient concept de dezvoltare a inovației. Un nou concept Pornind de la această necesitate, conceptul de ”Ciclu de viață în adoptarea tehnologiei” este investigat pentru a înțelege mai bine acceptarea noii tehnologii de către părțile cheie. Ca urmare, se propune un nou model de inovare. În acest model, procesul de transformare al invenției, în adoptare, decurge printr-un mecanism ciclic care cuprinde șase faze: 1) nevoie, 2) creare, 3) invenție, 4) inovare, 5) difuzare și 6) adoptare. Acest model arată clar interacțiunea celor mai influente trei domenii: -Utilizatori, -Schimbări și -Mediu. De asemenea, modelul ia în considerare influența tehnologiei și a forțelor determinate de piață asupra creării și difuzării inovației. Ca o consecință a funcției lor specifice în activitatea de construcții, firmele de management al construcțiilor ar trebui să funcționeze ca niște catalizatori în generarea și difuzarea progreselor tehnologice în industria construcțiilor. Problemele asociate cu crearea unei mentalități inovatoare și fluxul de inovare în rândul părților cheie din industria construcțiilor au atras o atenție considerabilă în literatura de specialitate. Aceste studii relevă faptul că mentalitatea inovației în domeniul construcțiilor este foarte conservatoare. Piața construcțiilor s-a bucurat de o expansiune puternică și constantă în ultimii câțiva ani. Se așteaptă că această tendință va continua în următorul deceniu. Dar acest fenomen poate fi pur și simplu o maturitate generală a pieței, care oferă muncă constantă, dar nu o creștere constantă. Cu alte cuvinte, industria a trecut de la o perioadă de creștere rapidă, la o perioadă de creștere modestă. Maturitatea implică caracteristici precum concurența intensificată pentru cota de piață și inovarea incrementală în produse și procese de producție. În prezent, există concepții greșite comune cu privire la valoarea unei strategii inovatoare de companie. Unii oameni din industria construcțiilor interpretează impulsul pentru inovare ca pe o propagandă managerială sau ca pe un truc de marketing, în timp ce alții consideră inovația ca pe o dinamică a elementelor de identificare a erorilor și repararea acestora. De aceea, este dificil de înțeles mentalitatea inovației în industria construcțiilor din cauza acestei variații largi de interpretare. Ce determină nevoia de inovare? Rosenberg teoretizează că natura unei probleme va influența o soluție inovatoare. Pe de altă parte, Nam și Tatum susțin că unii profesioniști în construcții tind să acționeze pe principiul că pot investiga soluții numai după ce sunt întâmpinate probleme și că tocmai această atitudine contribuie la opinia că sectorul construcțiilor are un natura conservatoare. Cu toate acestea, un corp substanțial de fapte legate de experiența reală ar trebui să înlăture aceste concepții greșite. Teoria dezvoltării economice a lui Schumpeter, publicată inițial în germană în 1911 și în engleză în 1934, a fost prima lucrare care a făcut o încercare serioasă de a încorpora inovația în teoria economică. Schumpeter a fost cel care a folosit pentru prima dată cuvântul inovație în sensul folosit acum în economie. În contextul construcțiilor, inovația poate fi definită ca prima utilizare a unei tehnologii în cadrul unei firme de construcții. La rândul său, Slaughter susține că inovarea este ”utilizarea efectivă a unei schimbări netriviale și a îmbunătățirii procesului, produsului sau sistemului, care este nou pentru instituția care dezvoltă schimbarea”. Arditi descrie inovația ca translatarea cunoștințelor în producție, care este afectată semnificativ de nivelul de talent în toate etapele unei întreprinderi. Întrucât inovația este un proces de traducere, acest proces implică și factori intangibili semnificativi asociați cu timpul, care sunt legați de complexitatea constrângerilor sociale și politice. Arta riscului Kuczmarski consideră că inovația nu este o știință, ci o artă de a primi riscul. Incertitudinea, indiferent dacă este arroviană (măsurabilă) sau cavalerană (incomensurabilă), înseamnă că nu este ușor să știi dacă ceva va reuși, iar acest lucru duce inevitabil la anxietate. Inovația nu este un proces liniar; este intuitiv. În ceea ce privește psihologia organizațională, Kuczmarski consideră că inovarea este o mentalitate și o atitudine omniprezentă, un sentiment, o stare emoțională, un angajament continuu față de noutate care necesită o schimbare extraordinară în gândire sau un mod de gândire concentrat dincolo de prezent în viitor. În mod similar, Bacon și Butler subliniază că inovația este un rezultat practic, orientat spre acțiune, care produce o filozofie și un proces pentru obținerea creșterii și a profiturilor. În autonomia lumii antreprenoriale, Drucker susține că inovarea este o muncă organizată, sistematică, rațională, care ar trebui să facă parte din orice afacere și subliniază că oportunitatea este sursa inovației. Dinamica inovației Mecanismul inovației are loc într-un spectru cu inovație incrementală la un capăt și inovație seminal/radicală/de revoluție la celălalt. Gomory definește inovația incrementală ca o paradigmă de ciclu a inovației, care implică un proces continuu fără probleme și care duce la îmbunătățiri constante ale produselor sau proceselor. El definește inovația fundamentală ca o paradigmă de scară a inovației care implică stabilirea de produse sau procese total noi. Freeman depășește clasificarea pe două nivele a lui Gomory și clasifică inovația în trei tipuri: -Incrementală, -Radicală și -Revoluționară. El diferențiază că un tip de inovație ar trebui să depășească inovația incrementală și radicală, și anume, inovațiile revoluționare care provoacă schimbări economice semnificative. În mod similar, Marquis și Myers discern trei tipuri de inovații: -Sisteme complexe care implică multe elemente; -Descoperiri radicale în tehnologie, care schimbă caracterul unei industrii; și-Inovații care apar în cadrul companiei. Din punctul de vedere al firmei care realizează inovația, Moore susține că atitudinea față de inovație poate fi clasificată în funcție de nivelul schimbării. El teoretizează că inovațiile discontinue necesită o schimbare a comportamentului actual sau o modificare a altor produse și servicii necesare, în timp ce inovațiile continue contrastante se referă la modernizarea normală a produselor care nu necesită o schimbare a comportamentului. Inovații vizibile și inovații invizibile Potrivit lui Kline și Rosenberg, în timp ce unele schimbări tehnologice sunt sub forma unor inovații majore extrem de vizibile, unele sunt mai puțin vizibile și chiar invizibile în numeroase cazuri. Teece teoretizează că este util să se facă distincția între două fenomene de inovare: autonome (sau ”autonome”) și sistemice. O inovație autonomă este aceea care poate fi introdusă fără modificarea altor componente sau echipamente. O inovație sistemică, pe de altă parte, necesită o reajustare semnificativă la alte părți ale sistemului. Distincția majoră dintre cele două se referă la cantitatea de coordonare a proiectării necesară pentru dezvoltare și comercializare. Hutchins afirmă că, deși un sistem este alcătuit din părți individuale, punctul central al gândirii sistemice este unitatea sau integralitatea lucrurilor. Proprietățile unui sistem sunt ceea ce fac părțile ca un întreg, nu ceea ce fac ele separat. În contextul inovației, sistemul este compus dintr-o rețea complexă de relații între activitățile umane, organizaționale și tehnice, care are funcția de a produce o nevoie de inovare, care în cele din urmă este creată, adoptată și implementată de sistem în ansamblu pentru performanță mai mare și avantaj competitiv. Cinci tipuri În contextul industriei construcțiilor, Slaughter descompune spectrul de inovație în cinci tipuri: -Incrementală: Inovația incrementală este o mică schimbare, bazată pe cunoștințele și experiența actuală. -Modulară: Inovația modulară implică o schimbare semnificativă a conceptelor din cadrul unei componente, dar lasă neschimbate legăturile către alte componente și sisteme. -Arhitecturală: Inovația arhitecturală, pe de altă parte, implică o mică schimbare în cadrul unei componente, dar o schimbare majoră a legăturilor cu alte componente și sisteme. -De sistem: Inovația sistemului este identificată prin integrarea componentelor a mai multor entități independente, care trebuie să lucreze împreună pentru a îndeplini noi funcții sau pentru a îmbunătăți performanța unității în ansamblu. -Radicală: O inovație radicală este o descoperire în știință sau tehnologie care schimbă adesea caracterul și natura unei industrii. Principiul central al fiecărei caracteristici se bazează pe amploarea schimbării în stadiul tehnicii asociate cu inovația și pe legăturile așteptate cu alte componente și sisteme. Complexitatea acestor cinci modele în industria construcțiilor poate fi ilustrată prin referire la un studiu în care Arditi și colab. a investigat numărul și durata de viață tehnologică a noilor modele de echipamente de construcții introduse în fiecare an și fluxul acestei inovații în industria construcțiilor. Creștere rapidă Constatările arată că rata de inovare în industria echipamentelor de construcții a crescut rapid în ultimii 30 de ani. Această rată crescută de inovare poate fi legată de presiunile generate de comportamentul companiilor de construcții care le adoptă și de evoluțiile tehnologice din industria echipamentelor, precum și din alte industrii. De asemenea, constatările indică faptul că rata de inovare a fost uniformă și progresivă de-a lungul acestor 30 de ani. Inovațiile în echipamentele de construcții sunt obligate să genereze beneficii semnificative pentru companiile de construcții, deoarece utilizarea modelelor avansate le îmbunătățește performanța și competitivitatea. Acest lucru poate schimba caracterul și natura industriei construcțiilor. Cine adoptă noile tehnologii? Smallwood a explorat un model de înțelegere al acceptării noii tehnologii, numit ”Ciclul de viață al adoptării tehnologiei”. Pentru aceasta, el a studiat ciclul de viață al produsului care trece prin etapele de introducere, creștere, maturitate, declin și abandonare. În final, s-a demonstrat cum saturația unui produs crește în stadiile incipiente, atinge un vârf în stadiul de maturitate și scade în etapele ulterioare. Spre deosebire de ciclul de viață al adoptării tehnologiei al lui Smallwood [30], Rogers și Moore explorează caracteristicile acestui ciclu de viață luând în considerare momentul în care va avea loc adoptarea tehnologiei și comparându-l cu concurenții activi în același tip de afacere. În timp ce Smallwood este preocupat de comportamentul produsului, Rogers și Moore se concentrează pe comportamentul adoptatorului. Rogers și Moore definesc cinci tipuri de companii: -Inovatori, -Cei care adoptă timpuriu, -Majoritate timpurie, -Majoritate târzie și -Întârziații. Inovatorii urmăresc noile tehnologii în mod agresiv. Primii adoptatori sau vizionari, precum inovatorii, cumpără concepte noi de produse foarte devreme în ciclul lor de viață, dar, spre deosebire de inovatori, ei nu sunt tehnologi. Majoritatea timpurie sau pragmatiștii împărtășesc o parte din capacitatea primilor adoptatori de a se raporta la tehnologie, dar în cele din urmă sunt conduși de un puternic simț al practicii. Majoritatea târzie sau conservatorii împărtășesc toate preocupările majorității timpurii, plus una majoră suplimentară: nu se simt confortabil cu capacitatea lor de a gestiona tehnologia, dacă decid să o utilizeze. Ca urmare, ei așteaptă până când ceva a devenit un standard stabilit înainte de a-l adopta. În cele din urmă, sunt cei care sunt întârziații. Acești oameni pur și simplu nu doresc nimic de-a face cu noua tehnologie dintr-o varietate de motive, unele personale și altele economice. Khisty adaugă caracteristica ”greu de ucis”, la acest model, astfel încât curba ciclului de viață devine simetrică. Dai bani sau nu dai bani Deși pare pur teoretic, domeniul e cât se poate de important și cu aplicabilitate practică. Aceasta, datorită faptului că, în funcție de cum se identifică o companie de construcții într-una sau alta dinstre categoriile de mai sus, va face sau nu achiziția de noi tehnologii, va aloca sau nu fonduri pentru a-și înnoi parcul tehnologic. Mai trebuie spus că dezvoltarea de noi modele de inovare a apărut recent și ca un subiect provocator. Cercetările asociate cu definirea, natura, funcția și modelarea inovației au fost efectuate atent, pentru a oferi managerilor instrumente de analiză și descripție a situațiilor, în funcție de care se adoptă un comportament sau altul, față de noile tehnologii. Numeroase studii au ilustrat modul în care o mentalitate de inovare variază semnificativ în cadrul școlilor de gândire bazate pe tehnologie și pe piață. Dinamica inovației se bazează pe un spectru larg de posibilități în cadrul sistemului, inclusiv inovația incrementală la o extremă și inovația revoluționară la cealaltă. Inovația este un proces în care experiența de învățare și ciclul de viață de adoptare a tehnologiei contribuie la gândirea creativă din spatele forțelor motivaționale subiacente, fie că sunt bazate pe tehnologie sau pe piață. O mai bună înțelegere a creării și difuzării inovației se realizează prin luarea în considerare a diferitelor perspective ale inovației, cum ar fi modelele incremental-radicale, continuu-discontinue, autonom-sistemice și de comportament inovator, precum și studierea ciclului de viață de adoptare a tehnologiei definit de Rogers, Moore, Smallwood și Utterback. Un mecanism ciclic Modelul simetric propus arată modul în care procesul de inovare poate curge printr-un mecanism ciclic care cuprinde șase faze de nevoie, creație, invenție, inovare, difuzare și adoptare. Acest nou model reprezintă întregul fenomen ca o transformare a nevoii în adoptarea de noutăți. Există o interacțiune semnificativă cu mediul în special în fazele de necesitate, creare, inovare și difuzare. Mediul, care acționează ca o barieră, prezintă provocări financiare, juridice, de conflict de interese și de atitudine. Trebuie depus mult efort pentru considerentele de mediu pentru a obține o inovație de succes și pentru a satisface nevoile utilizatorilor. Modelul arată, de asemenea, că forțele determinate de tehnologie și de piață se află la poli opuși, influențând în mod egal procesul de inovare. Paramentri market-push și technology-pull sunt influențele motivante în fazele de creare și difuzare. Mai mulți cercetători din industria construcțiilor au susținut că însuși constructorul este inovatorul. În centrul unei industrii de servicii, motivele orientate spre produs și pe proiecte ale părților cheie joacă un rol semnificativ în adoptarea inovației. Caracteristicile firmelor de management al construcțiilor indică faptul că firmele funcționează precum niște catalizatori în generarea progreselor tehnologice, pornindu-se de la constatarea că inovația în construcții are loc treptat, pe o perioadă de mulți ani și, în consecință, este adesea invizibilă. Indiferent de reputația sa conservatoare, industria construcțiilor inovează și adoptă schimbările tehnologice, totuși încet.