Industria alimentară impune unele dintre cele mai severe condiții de exploatare pentru construcții industriale. Spălările frecvente, agenții chimici de curățare, variațiile de temperatură și umiditatea ridicată transformă aceste spații în medii agresive, pentru care materialele de construcții convenționale sunt adesea nepotrivite.

Pardoselile sunt primul element afectat. Betonul clasic, neprotejat, este vulnerabil la atac chimic și fisurare. În unitățile moderne se utilizează sisteme pe bază de rășini epoxidice sau poliuretanice, special formulate pentru rezistență la acizi, grăsimi și șocuri termice. Alegerea sistemului depinde de procesul tehnologic, nu de criterii estetice.

Pereții și plafoanele necesită materiale netede, neabsorbante și ușor de curățat, care să prevină acumularea de murdărie și dezvoltarea microbiană. Panourile sandwich cu fețe din oțel protejat sau finisajele minerale speciale sunt preferate în detrimentul tencuielilor clasice. În zonele de spălare intensivă, protecțiile suplimentare la bază și colțuri sunt obligatorii.

Un alt aspect frecvent neglijat este compatibilitatea chimică dintre materialele de construcție și substanțele de curățare utilizate. Detergenții alcalini sau acizi pot degrada rapid materiale neadecvate, generând costuri de întreținere ridicate și riscuri de contaminare.

În Europa Occidentală, selecția materialelor pentru industria alimentară este tratată ca parte integrantă a proiectului tehnologic. În România, această decizie este adesea lăsată la final sau redusă la minimizarea costurilor inițiale. Rezultatul este o infrastructură care se degradează rapid și necesită reparații frecvente.

Materialele pentru medii agresive nu sunt un lux, ci o condiție de funcționare sigură și durabilă a construcțiilor industriale din sectorul alimentar.

(Foto: Freepik)