Crizele recente au scos în evidență un aspect rar discutat în mod sistematic: materialele de construcții nu sunt doar bunuri comerciale, ci resurse strategice pentru funcționarea economiei. Oțelul, cimentul, bitumul, materialele izolante sau aditivii chimici sunt esențiale pentru investiții publice, locuințe și infrastructură critică.

În România, o parte semnificativă din aceste materiale provine din import, fie ca produs finit, fie sub formă de materii prime sau componente. Această dependență expune sectorul la riscuri multiple: volatilitate de preț, blocaje logistice, tensiuni geopolitice sau restricții comerciale. Creșterile bruște de costuri din ultimii ani au demonstrat cât de rapid se pot transmite aceste șocuri în prețul final al construcțiilor.

Mai mult, concentrarea producției la nivel regional sau global reduce capacitatea de reacție în situații de criză. Lipsa stocurilor strategice și a alternativelor locale limitează flexibilitatea constructorilor și a autorităților contractante. În acest context, reciclarea materialelor de construcții, utilizarea agregatelor secundare și dezvoltarea capacităților interne devin nu doar opțiuni ecologice, ci și măsuri de securitate economică.

Abordarea materialelor de construcții dintr-o perspectivă strategică presupune politici industriale coerente, investiții în producție locală și integrarea acestui subiect în planificarea pe termen lung a infrastructurii. Fără aceste elemente, vulnerabilitățile actuale riscă să se adâncească în viitoarele cicluri economice.

(Foto: Freepik)