Constructii

435

MDLPA: Analiza progresului în implementarea Strategiei Naționale de Reducere a Riscului Seismic

autor

infoCONSTRUCT.ro

distribuie

La sediul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA), a avut loc întâlnirea grupului de coordonare, implementare și monitorizare a planului de acțiuni pentru implementarea Strategiei naționale de reducere a riscului seismic, la care au participat reprezentanți ai autorităților publice centrale și locale, ai mediului academic, de cercetare și profesional, ai autorităților de management ale programelor operaționale și ai societății civile.

Strategia națională de reducere a riscului seismic promovează creșterea rezilienței la cutremure a comunităților și a fondului construit din România, stabilind obiectivele generale, acțiunile și rezultatele care trebuie atinse, în mod etapizat, până în anul 2050.

Totodată, strategia propune o foaie de parcurs detaliată a acțiunilor pe termen scurt, mediu și lung, care, împreună cu alte instrumente dezvoltate (programe de investiții, mecanisme de monitorizare și evaluare, instrumente de comunicare), vor susține realizarea obiectivelor preconizate.

Evenimentul organizat de MDLPA și sprijinit de Ministerul Afacerilor Interne, prin Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, a avut ca principal scop monitorizarea stadiului implementării acțiunilor realizate de entitățile cu responsabilități în coordonarea acestora și dezbaterea principalelor provocări din prisma politicilor publice și a problematicilor tehnice.

Discuțiile au adus în prim-plan demersurile realizate de cele două instituții coordonatoare, cu atribuții în problematica reducerii riscului seismic, privind actualizarea cadrului legislativ și normativ în domeniul reducerii riscului seismic și multiplicarea programelor de finanțare care pot fi accesate din fonduri europene și naționale pentru clădiri rezidențiale și publice, în special din sectorul de educație și sănătate, precum și pașii realizați în ceea ce privește progresul în implementarea strategiei.

Întâlnirea a continuat într-un format interactiv pentru a da posibilitatea participanților de a exprima opinii privind îmbunătățirea planului de acțiuni și de a propune măsuri de politică publică sau referitoare la cercetarea unor soluții inovatoare ori abordări specifice, în domeniile de expertiză. 

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2