414
Având în vedere problemele generate de creșterile globale de prețuri, ale materialelor de construcții, ale salariilor din acest domeniu, ale carburanților și ale celor din domeniul energetic, precum și cele generate de războiul din Ucraina, care afectează lucrările de construcții, Ministerul Dezvoltării a inițiat o nouă Ordonanță de Urgență care prevede ajustarea valorilor din contractele de investiții publice a anunțat în cadrul unei conferințe de presă, ministrul Cseke Attila.”Guvernul asigură, prin această măsură, continuarea investițiilor publice, astfel încât să nu fie irosiți banii publici pe investiții începute și care ar putea să rămână, altfel, neterminate” – a subliniat Cseke Attila.După cum este cunoscut, în urma creșterii prețurilor materialelor de construcții din 2021, Ministerul Dezvoltării a propus o soluție, anul trecut, prin care au fost salvate, de la sistarea lucrărilor, 1.675 de investiții finanțate de MDLPA, printre care spitale, școli și drumuri, în valoare totală de aproape 600 milioane de lei. Măsura prevedea lucrările aflate în execuție – a arătat ministrul dezvoltării, adăugând că noua măsură propusă astăzi prevede soluții și pentru contractele aflate în procedură de achiziție și cele aflate în derulare, finanțate din fonduri guvernamentale sau europene.Există un acord în Guvern și în coaliția de Guvernare pe această măsură, iar suma totală necesară pentru suplimentare din bugetul de stat, până la sfârșitul anului 2022, este de aproximativ 5,16 miliarde de lei. Este un cost care trebuie asumat astfel încât să nu pierdem banii publici investiți deja în proiecte care ar putea rămâne neterminate, în proiecte care ar putea, altfel, rămâne pe hârtie. Profitul firmelor de construcții nu va fi suplimentat, acoperim doar costurile crescute, iar soluția rămâne valabilă și pe viitor, când, în urma unor eventuale scăderi de prețuri, vom putea economisi bani publici prin ajustarea facturilor”, a precizat Cseke Attila. Ministerul a evidențiat că, în ultimul an, costul fier betonului s-a dublat, iar costul bitumului s-a majorat cu 119%. ”Fără măsura propusă astăzi, ar putea fi blocate investițiile, firmele de construcții care ar intra în insolvență ar însemna o creștere a ratei șomajului și investițiile care urmează să fie finanțate prin PNRR nu ar mai avea constructori ”, a atenționat Cseke Attila. Conform propunerii Ministerului Dezvoltării, publicată, ajustarea se realizează exclusiv pentru restul rămas de executat din contracte, în baza unui nou act adițional la contract și se va face la fiecare situație de plată. Formula de ajustare este similară cu formula simplă din HG nr. 1/2018, folosește indicele global în construcții ICC, diseminat de către Institutul Național de Statistică. Data de referință va fi luna anterioară ofertei în baza căreia a fost încheiat contractul de finanțare. Astfel, asigurăm ca fenomenul creșterii diferitelor componente din contractele de lucrări publice să fie acoperit financiar. Contractanții pot depune, în primele 45 de zile după intrarea în vigoare a noii Ordonanțe de Urgență, solicitare către autoritățile contractante pentru ajustarea valorii contactelor de investiții publice – a conchis ministrul.