387
Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA) a virat suma de 1.145.699.070,23 de lei, în vederea decontării facturilor pentru 824 obiective finanțate prin Programul Național de Investiții ”Anghel Saligny” și prin Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL).
Astfel, pentru Programul Național de Investiții ”Anghel Saligny”, a fost plătită suma de 967.338.158,15 lei pentru 629 obiective aflate în execuție, iar, pentru Programul Național de Dezvoltare Locală, au fost decontate 178.360.912,08 lei pentru 195 de proiecte de investiții.
Facturile au fost depuse de beneficiari pentru proiecte care vizează reabilitarea și modernizarea infrastructurii rutiere, construirea sau refacerea unor poduri, înființarea sau modernizarea sistemelor de alimentare cu apă potabilă, a rețelelor de canalizare și a stațiilor de epurare, precum și înființarea și dezvoltarea sistemelor de distribuție a gazelor naturale.
Situația plăților efectuate este disponibilă pe site-ul MDLPA, la link: https://www.mdlpa.ro/pages/plati. (FotoȘ Dreamstime)