Constructii

246

Ministerul Dezvoltării deblochează problema lipsei arhitecților șefi din localități

autor

infoCONSTRUCT.ro

distribuie

Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației a lansat în dezbatere publică proiectul de Ordonanță de urgență a Guvernului care are scopul de a încuraja dezvoltarea localităților prin deblocarea problemelor legate de lipsa arhitecților șefi. ”Autorizațiile de construire pot fi eliberate dacă un proiect se încadrează în planul urbanistic zonal și cel general al unei localități. Arhitectul șef al localității este însărcinat cu implementarea prevederilor acestora, dar 14 județe, 49 municipii și 140 de orașe din România nu au un arhitect șef. Problema este și mai acută în mediul rural: doar 19 din cele 2.862 comune au arhitect șef”, a arătat ministrul Cseke Attila. Acesta a adăugat că în județele Gorj, Buzău și Ialomița nicio unitate administrativ-teritorială nu are arhitect șef. La propunerea MDLPA, unitățile administrativ-teritoriale vor putea coopera în vederea desfășurării activităților de control, inspecție, urbanism și amenajarea teritoriului, pe principii de eficiență, eficacitate și economicitate, la nivelul asociațiilor de dezvoltare intercomunitară ai căror membri sunt, sau la nivelul structurilor județene cu personalitate juridică ale structurilor asociative, ori la nivelul structurilor asociative ale autorităților administrației publice locale recunoscute ca fiind de utilitate publică. Pentru comunele care nu aparțin unei asociații de dezvoltare intercomunitară, atribuțiile arhitectului șef vor fi îndeplinite de către un funcționar public din aparatul de specialitate al primarului, absolvent al cursurilor de formare profesională continuă de specialitate în domeniul amenajării teritoriului, urbanismului și autorizării construcțiilor. De asemenea, va fi eliminată atestarea profesiei de arhitect șef exclusiv de către Registrul Urbaniştilor din România și se va reglementa posibilitatea realizării cursurilor de specialitate de către Institutul Național de Administrație. ”În prezent doar 1.973 persoane sunt atestate RUR, și lucrează în administrația publică locală doar 183. România are 3.228 unități administrativ-teritoriale care au nevoie de un arhitect șef. Este evident că pe baza reglementărilor actuale lipsa arhitecților șefi nu poate fi soluționată ”, a arătat ministrul. Nu în ultimul rând, obligativitatea de a avea șapte ani vechime în specialitatea studiilor a fost redusă la cinci ani pentru arhitecții șefi din municipii și orașe și la trei ani în comune.

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2