Potrivit unui comunicat emis de Ministerul Lucrărilor Publice, pentru contractele de închiriere semnate până la data de 03.08.2020, CHIRIILE NU SE MAJOREAZĂ!
Pentru persoanele defavorizate, cu venituri mici, CHIRIILE NU SE MAJOREAZĂ, nici pentru contractele semnate după data de 03.08.2020, nivelul chiriei fiind plafonat [1] prin efectul legii.
Astfel, conform obligațiilor stabilite prin lege, începând cu anul 2010, s-a emis, anual, până la data de 31 iulie [2], ordinul pentru actualizarea valorii de înlocuire pe metru pătrat, valoare rezultată dintr-o formulă de calcul care se aplică atât prețului de construire, prețului de vânzare a locuințelor, dar și prețului chiriei .
Modificările substanțiale din acest an, comparativ cu creșterile anuale anterioare au fost generate de aplicabilitatea prevederilor OUG nr. 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investiţiilor publice şi a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene.
Astfel, după data de 01.01.2019 s-au înregistrat creșteri semnificative ale prețului orei de manoperă în sectorul construcțiilor, cu implicații în toate ramurile acestui sector.
Aceste creșteri se regăsesc în valoarea de construire a locuințelor, astfel cum se constată și din modul de calcul a valorii de înlocuire prezentată în Ordinul nr. 3519 din 29 iulie 2020, raportat la valoarea înlocuire stabilită pentru anul 2019.
Pe de altă parte, cadrul legal stabilește că mecanismul de calcul al chiriilor la aceste tipuri de locuințe se determină pe baza valorii de înlocuire în vigoare la data stabilirii chiriei. Cu alte cuvinte, valoarea de înlocuire pe metru pătrat stabilită prin Ordinul nr. 3519/2020 nu are impact asupra chiriei locuințelor aflate deja în exploatare.
Valoarea de înlocuire stabilită prin Ordinul nr. 3519/2020 va fi luată în considerare doar pentru locuințele care urmează să fie repartizate după publicarea ordinului (03.08.2020), pentru care se vor încheia contracte de închiriere începând cu acea dată, și până la sfârșitul lunii iulie a anului 2021, când urmează să fie stabilită valoarea de înlocuire pentru anul următor.
Precizăm că, pentru a veni în sprijinul persoanele defavorizate, cu venituri mici, nivelul chiriei este plafonat prin efectul legii.
xxx
[1] A se vedea prevederile art. 10 alin. (91) din Legea nr. 152/1998, republicată, cu modificările și completările ulterioare
[2] A se vedea prevederile art. 10 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 152/1998 privind înființarea ANL, republicată, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 192 alin. (5) din HG nr. 962/2001 privind aprobarea Normelor metodologice pentru punerea în aplicare a prevederilor Legii nr. 152/1998 privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe, cu modificările și completările ulterioare