Constructii

224

Modificarea reglementării construcției creșelor a intrat în dezbatere publică

autor

infoCONSTRUCT.ro

distribuie

Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației informeaza ca a supus dezbaterii publice noul act normativ care modifică reglementările privind proiectarea și construcția creșelor, a anunțat ministrul Cseke Attila. Ministrul a arătat: modificările sunt necesare pentru că reglementările în vigoare, adoptate în 1997, nu reflectă condițiile și realitatea din prezent. ”În acest an vom demara un amplu program național de construcție de creșe. În baza unor prevederi legale moderne putem construi creșe moderne, adaptate nevoilor contemporane”, a precizat Cseke Attila. Din cele 79 de pagini de reglementări în vigoare 67 vor fi eliminate, iar cele 12 rămase vor fi modificate. Noul act normativ va conține prevederi privind eficiența energetică a clădirilor, folosirea energiei din surse regenerabile și construcția unor creșe pasive din punct de vedere al protejării mediului înconjurător. Totodată, reglementările din 1997 conțin prevederi care s-au dovedit a fi neaplicabile, de exemplu, regula de a asigura cel puțin 100 de m2 spațiu de joacă în aer liber pentru fiecare copil. ”La o creșă de 100 de copii, de 1-3 ani, înseamnă 10.000 m2 sau un hectar de teren. Nu este fezabil. Vom modifica această reglementare la minimum 10 m2 pentru fiecare copil, însemnând 1.000 de m2 la o creșă cu 100 de copii”, a afirmat ministrul. Cseke Attila a anunțat: urmează să fie prezentat conceptul vizual al clădirilor de creșe. Acestea vor avea, pe lângă camera de joacă, dormitor și baie, un spațiu administrativ, o sală multifuncțională, dar și bucătărie și spălătorie. În jurul clădirilor, dar opțional și pe acoperișul acestora, cei mici se vor putea bucura de spațiu verde de joacă în aer liber. Totodată, clădirile vor avea și panouri solare montate pentru a asigura un aport de energie din surse regenerabile.

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2