180
Guvernul României a aprobat indicatorii tehnico-economici pentru restaurarea Palatului Universității din București (B-dul Regina Elisabeta, nr. 4-12, sector 3).
Lucrările vor viza consolidarea, restaurarea învelitorii și a șarpantei, restaurarea fațadelor (inclusiv a tâmplăriei exterioare), modificări funcționale și restaurarea finisajelor interioare, iluminat arhitectural fațade, reabilitarea instalațiilor, degajarea curții interioare, conservarea și punerea în valoare a vestigiilor arheologice din curtea interioară prin amenajarea unui spațiu muzeal, amenajări exterioare.
Obiectivul va fi realizat prin Programul Național de Construcții de Interes Public sau Social, derulat de Compania Națională de Investiții, instituție sub autoritatea Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației.
Valoarea estimată a lucrărilor este de 445,88 milioane de lei, iar durata estimată de realizare este de 60 de luni. Universitatea din București participă la realizarea obiectivului prin finanțarea lucrărilor și serviciilor neeligibile prin program (lucrările exterioare – amenajarea terenului, rețele exterioare din incintă), în valoare de 2,37 de milioane de lei, inclusiv TVA, conform devizului general aferent obiectivului, însușit, conform legii, sumă aprobată prin Hotărârea Senatului Universității din București nr. 7 din 26.03.2020.
În perioada următoare, CNI va demara procedura de achiziție publică pentru contractarea lucrărilor de proiectare și execuție.
Palatul Universității este o clădire de importanță esențială, în prezent aici funcționând 8 dintre cele mai vechi și mai prestigioase facultăți (Facultatea de Administrație și Afaceri, Facultatea de Chimie, Facultatea de Geografie, Facultatea de Geologie și Geofizică, Facultatea de Istorie, Facultatea de Limbi și Literaturi străine, Facultatea de Litere și Facultatea de Matematică și Informatică).