Constructii

320

Peste 135 de milioane de lei pentru investiții în dezvoltarea locală

autor

infoCONSTRUCT.ro

distribuie

Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA) a virat suma de 2.354.469,01 de lei, în vederea decontării facturilor pentru 52 de obiective de investiții realizate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

”Am decontat aceste sume pentru proiecte aflate în implementare în cadrul Componentei 10 – Fondul Local, pentru reabilitarea unor clădiri publice, pentru realizarea unor piste de biciclete, precum și pentru asigurarea infrastructurii pentru transportul verde.  

După finalizarea acestor obiective, vom putea spune că am contribuit toți la construcția unui viitor verde, în care vom beneficia de un mediu mai curat, cu emisii scăzute de gaze cu efect de seră”, a precizat ministrul Adrian-Ioan Veștea.

Până în prezent, Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA) a decontat facturi în valoare de 135.548.968,03 de lei pentru 1.568 de obiective realizate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2