210
MDLPA informeaza printr-un comunicat ca 27 de contracte de finanţare prin Programul Operaţional Regional (POR) 2014-2020, în valoare totală eligibilă de 211.076.947,23 de lei, au fost semnate de ministrul dezvoltării, lucrărilor publice şi administraţiei, Cseke Attila. Dintre acestea, 13 contracte vizează modernizarea infrastructurii educaţionale și sociale, eficientizarea energetică, precum și reabilitarea străzilor și a sistemului de iluminat public în următoarele localităţi: -municipiul Suceava va beneficia de 4.997.915,15 lei pentru obținere autorizație de construire pentru corp clădire cu săli de clasă și laboratoare pentru gimnaziu la Colegiul Național ”Petru Rareș”;-orașul Pâncota (jud. Arad) va beneficia de 15.653.356,61 lei pentru modernizarea/reabilitarea sistemului de iluminat public;-municipiul Sfântu Gheorghe (jud. Covasna), pentru construirea unui centru comunitar integrat în Őrkő, va beneficia de 4.585.287 lei;-comuna Brăteiu (jud. Sibiu) va beneficia de 465.060 lei pentru înființarea unui centru comunitar integrat în satul Buzd;-Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Şerban Cantacuzino” al judeţului Prahova, pentru reabilitarea termo-energetică a sediului Detaşamentului de Pompieri 2 Ploieşti, va beneficia de 3.537.347,91 lei;-Ministerul Apărării Naționale va beneficia de 9.746.694,77 lei pentru reabilitarea termică a pavilioanelor D, D1, D2 și D5 din cazarma 1369 Constanța;-comuna Hilișeu Horia (jud. Botoșani), pentru construirea unei grădinițe în satul Hilișeu Crișan, va beneficia de 1.373.512,46 lei;-municipiul Dorohoi (jud. Botoșani) va beneficia de 16.739.260,35 lei pentru îmbunătățirea calității vieții populației;-orașul Moldova Nouă (jud. Caraș-Severin), pentru reabilitarea, modernizarea și extinderea Grădiniței cu -Program Prelungit ”Licuricii” și amenajarea spațiilor publice adiacente, va beneficia de 8.524.496,17 lei;-municipiul Dorohoi (jud. Botoșani) va beneficia de 23.287.496,19 lei pentru reabilitarea unităților de învățământ și a infrastructurii rutiere;-județul Ialomița, pentru creșterea eficienței energetice a Clădirii Administrative din strada Răzoare nr. 3, va beneficia de 4.558.471 lei;-comuna Ion Neculce (jud. Iași) va beneficia de 10.323.836,88 lei pentru construirea unei săli de sport în satul Războieni;-municipiul Râmnicu Sărat (jud. Buzău), pentru reabilitarea clădirii comandamentului unei foste unități militare, în vederea înființării unui centru comunitar integrat, va beneficia de 2.717.587,35 lei. Alte 14 proiecte vin în sprijinul mediului de afaceri, prin diversificarea activității, extinderea capacității de producție, achiziționarea unor echipamente performante sau dezvoltarea de noi produse.