Repere

441

Peste două milioane de documente eliberate online de ANCPI în anul 2023

autor

infoCONSTRUCT.ro

distribuie

Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI) a eliberat, online, prin intermediul platformei EPAY.ANCPI.RO, 2.052.235 de documente, în anul 2023.

În anul precedent, ANCPI a eliberat online 1.762.086 de extrase de carte funciară pentru informare și extrase din planul cadastral, pe ortofotoplan. Documentele eliberate online de ANCPI, fără semnătură olografă, sunt recunoscute de instituțiile administrației locale și centrale, bănci, avocați, notari etc. 

În luna decembrie 2023, ANCPI, instituție publică aflată în subordinea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA), a furnizat, online, prin intermediul platformei epay.ancpi.ro 106.936 de extrase de carte funciară pentru informare și 13.925 de extrase din planul cadastral, pe ortofotoplan. În luna decembrie a anului 2022, ANCPI a eliberat online 99.326 de extrase de carte funciară pentru informare și 10.485 de extrase din planul cadastral, pe ortofotoplan.

Totodată, în cea de-a douăsprezecea lună a anului 2023, pe platforma epay.ancpi.ro și-au făcut cont 4.837 de utilizatori noi și au fost înregistrate 82.742 de comenzi online.

Prețul unui extras de carte funciară pentru informare eliberat online, prin intermediul platformei epay.ancpi.ro, este de 20 de lei, în condițiile în care la ghișeele oficiilor de cadastru și publicitate imobiliară costul este de 25 de lei.

Dacă documentul solicitat este disponibil în format electronic, va putea fi descărcat din contul creat de utilizator în câteva minute. În cazul în care extrasul nu a fost convertit în format electronic, timpul de așteptare este de cel mult două zile lucrătoare.

Prețul unui extras din planul cadastral, pe ortofotoplan eliberat online, prin intermediul platformei epay.ancpi.ro, este de 15 lei.

Platforma EPAY.ANCPI.RO este gestionată de ANCPI și poate fi utilizată atât de persoane fizice, cât și juridice. Comenzile sunt plasate online, iar plata poate fi efectuată cu un card bancar.

În prezent, numărul proprietăților înregistrate în sistemul informatic integrat de cadastru și carte funciară este de peste 22,8 milioane.

Astfel, extrasele de carte funciară solicitate pentru aceste proprietăți vor putea fi descărcate de către utilizatorii platformei epay.ancpi.ro în cel mai scurt timp. (Foto: Freepik)

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2