213
În condițiile în care măsurile restrictive impuse pe fondul Covid-19 au fost sensibil relaxate pe timpul verii, piața rezidențială autohtonă și-a continuat trendul ascendent în al treilea trimestru din 2021. Astfel, datele centralizate de portalul Imobiliare.ro relevă că, în perioada iulie-septembrie, valorile de listare ale proprietăților rezidențiale din România (apartamente, dar și case) au consemnat un avans de 2,8% comparativ cu trimestrul precedent. De menționat este că, în al doilea pătrar al anului în curs, pretențiile vânzătorilor de locuințe au înregistrat un plus de 3,1%, după ce în cele două trimestre anterioare se majoraseră cu 2,2% (în T1 2021) și, respectiv, cu 1,9% (în T4 2020). Astfel, după scăderea consemnată strict pe parcursul stării de urgență, prețurile solicitate pentru locuințele disponibile spre vânzare din România au cunoscut un trimestru de stabilizare, după care au urmat 12 luni de creștere. Cât despre valorile de tranzacționare ale locuințelor din Uniunea Europeană (UE), cele mai recente date oficiale, publicate de Eurostat, relevă, pentru al doilea trimestru din 2021, un avans de 2,7% comparativ cu cele trei luni anterioare și, respectiv, un plus de 7,3% față de perioada similară a anului trecut. Pe de altă parte, statisticile pentru România arată o creștere de 1,6% față de trimestrul anterior, în vreme ce diferența de preț la 12 luni s-a cifrat la 3%. Spre comparație, în primul pătrar al anului în curs datele oficiale relevau un avans trimestrial de 2,7% al prețurilor de vânzare de pe piața rezidențială autohtonă.