498
Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA) a virat suma de 116.958.835,28 de lei, în vederea decontării facturilor pentru 89 de obiective de investiții finanțate prin Programul Național de Investiții ”Anghel Saligny”.
Facturile au fost depuse de autorităţile publice locale din 33 de județe, pentru proiecte care vizează reabilitarea și modernizarea infrastructurii rutiere, înființarea sau modernizarea unor sisteme de alimentare cu apă potabilă, rețele de canalizare și stații de epurare, construirea unor poduri, precum și înființarea sau dezvoltarea unor sisteme inteligente de distribuție a gazelor naturale.
Situația plăților efectuate este disponibilă pe site-ul MDLPA, la link: https://www.mdlpa.ro/pages/plati