203
Consiliul Concurenţei analizează tranzacţia prin care Revetas Capital Fund III TS SCSp din Marele Ducat de Luxemburg, intenționează să preia Grupul Maurer. Grupul Revetas este prezent pe piaţa închirierii de spații de birouri prin intermediul complexului de birouri "The Landmark" din Bucureşti şi, respectiv, pe piața serviciilor de operare hotelieră prin intermediul complexului hotelier "Radisson" din Bucureşti. Grupul Maurer este prezent pe pieţele dezvoltării, vânzării şi închirierii, precum şi administrării de spații rezidenţiale în Sibiu, Braşov, Constanţa, Târgu Mureş, Cluj-Napoca şi Sighişoara. Din grupul Maurer fac parte companiile Maurer Imobiliare S.A., Maurer Imobiliare Land Constanța S.R.L , Maurer Imobiliare Constanta S.A., Maurer Imobiliare Cluj S.R.L., Maurer Imobiliare Mureş S.A., Maurer Imobiliare Sibiu S.A., Maurer Imobiliare Sighişoara S.A., Maurer Villas S.R.L., Maurer Imobiliare Sanpetru S.R.L., Maurer Avantgarden 5 S.R.L., Maurer Imobiliare Reghin S.R.L. și HFS PROFI BAU S.R.L. În conformitate cu prevederile Legii Concurenţei (nr. 21/1996), această operaţiune trebuie autorizată de Consiliul Concurenţei. Autoritatea de concurenţă va evalua această concentrare economică în scopul stabilirii compatibilităţii sale cu un mediu concurenţial normal şi va emite o decizie în termenele prevăzute de lege. Eventualele observaţii şi puncte de vedere pot fi transmise autorităţii de concurenţă prin fax, la nr. 021.405.45.08, prin e-mail la adresa [email protected] sau prin poştă la următoarea adresă: Consiliul Concurenţei, Piaţa Presei Libere nr. 1, Casa Presei, corp D1, sector 1, Bucureşti, cod poştal 013701, Oficiul Poştal nr. 25, în termen de 20 zile de la data prezentului anunţ.