217
Având în vedere că epidemia de COVID-19 nu s-a încheiat, iar destule măsuri restrictive rămân în vigoare, faptul că segmentul rezidențial autohton a reușit să-și reia traiectoria ascendentă după un singur trimestru de scădere a prețurilor locuințelor demonstrează cererea solidă existentă pe această piață, se arată în analiza pieșei specifice efectuată de Imobiliare.ro pentru trimestrul II al acestui an. Semnificativ este și faptul că marjele de creștere înregistrate în ultimele nouă luni au fost mai mari de la un trimestru la altul – chiar dacă acestea pot fi considerate, totuși, destul de temperate (un avans apropiat celui din T2 2021, respectiv 3,2%, a mai fost consemnat, spre exemplu, în trimestrul al treilea din 2019). În ceea ce privește diferența anuală de preț, un alt indicator important pentru evoluția prețurilor proprietăților rezidențiale, aceasta a ajuns, în al doilea trimestru al anului în curs, la o valoare de +7,6% – ceea ce marchează un avans de 4,6% puncte procentuale față de cele trei luni anterioare, când se situa la +3%. De menționat este însă că în primele trei luni din 2021 era atinsă cea mai mică valoare a acestui indicator din ultimii șase ani – un nivel mai scăzut decât atât fiind consemnat în primul trimestru din 2015, deci la începutul perioadei de revenire după criza economică.