ConstructiiRepere

257

Prin programul Interreg NEXT, România va derula proiecte de reconstrucție a Ucrainei după război

autor

infoCONSTRUCT.ro

distribuie

Partenerii din România și Ucraina s-au întâlnit online în cadrul Comitetului Comun de Programare, pentru a discuta draftul Programului Interreg NEXT România-Ucraina aferent perioadei 2021-2027, inclusiv alocările financiare pentru prioritățile programului. Cele două delegații au aprobat documentul în forma propusă de Autoritatea de Management, urmând ca acesta să fie publicat pentru consultări timp de 10 zile, iar, în luna iunie se estimează că documentul final, asumat la nivel guvernamental de cele două țări, va putea fi înaintat Comisiei Europene spre aprobare. Principalele domenii care vor primi finanțare prin viitorul program vizează prevenirirea riscurilor în cazul dezastrelor naturale, sănătatea, educația, cultura și eco-turismul, precum  și managementul frontierelor. Contribuția UE la program este de 51.207.000 de euro. Atât reprezentanții României, cât și cei au Ucrainei au susținut continuarea dezvoltării de proiecte de cooperare transfrontalieră, precum și importanța urgentării procesului de aprobare a Programului Interreg NEXT, pentru a beneficia în cel mai scurt timp de fondurile alocate dezvoltării zonelor aflate la granița celor două state.

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2