Din fericire, acum, în plină criză sanitară, Industria Construcțiilor din România nu a avut prea mult de suferit. De fapt, dacă ne uităm mai bine la sectorul privat, 2020 a fost unul dintre cei mai buni ani de după 1989. Nici zona imobiliară nu a dus-o rău. Dar, cât de eficientă este această industrie în sine? Cât de performantă? Un răspuns ne parvine de la Comisia Europeană, mai precis, de la European Construction Observatory, acela care a realizat o analiză a sectorului românesc. Deși, datele cuprinse în raport se opresc la anul 2018, considerăm că sinteza datelor poate creiona o imagine corectă a acestei industrii. Iată câteva dintre concluziile organismului european.Recuperare masivă Criza economică din anii 2009-2010 a avut repercusiuni grave asupra economiei românești și, în consecință, asupra sectorului construcțiilor. Cu toate acestea, în ultimii ani, sectorul construcțiilor românești își revine. De fapt, în 2018 au existat 89.943 de întreprinderi în sectorul larg al construcțiilor, însemnând o creștere de 7,6%, din 2010, în timp ce ocuparea forței de muncă a crescut mai puțin semnificativ cu 2,9% din 2010, ajungând la 608.715 persoane, în 2018. În mod similar, producția în construcții a consemnat o creștere impresionantă, cu 21,4% a producției de clădiri, dar cu 9,7% în producția de inginerie civilă, în perioada 2010-2018. Profitabilitatea a crescut, de asemenea, cu cifra de afaceri din sectorul larg al construcțiilor în creștere cu 19,8%, ajungând la 30,6 miliarde EUR în 2018. Construcțiile rezidențiale și piața imobiliară au suferit în urma crizei, prețurile locuințelor scăzând cu 18,7%, între 2010 și 2014, dar, ulterior, au crescut cu 9,0% până în 2018. În ciuda faptului că are cea mai mare rată de proprietate asupra locuințelor, România raportează o rată de suprasolicitare a costului locuințelor peste medie, evidențiind problemele de accesibilitate a locuințelor, precum și cele mai mari rate de supra-aglomerare și deprivare severă a locuințelor în UE, subliniind condițiile precare de locuință. Pentru a aborda aceste probleme, stimulând în același timp construcțiile rezidențiale, guvernul a introdus mai multe scheme, cum ar fi Programul Prima Casă, cu un buget de 2 miliarde RON (428,8 milioane EUR) pentru 2018, care oferă garanții de stat de până la 50% din valoarea credit ipotecar (între timp, programul a fost modificat, creîndu-se noi facilități). În plus, Agenția Națională pentru Locuințe implementează mai multe programe accesibile pentru locuințe, inclusiv Unitățile de închiriere de locuințe pentru tineri și Programul de locuințe finanțat prin ipotecă. O industrie sub presiune România beneficiază de 9,5 miliarde EUR din fondurile regionale ale UE în cadrul Programului Operațional Infrastructură Mare (LIOP) 2014-2020, pentru a fi investite în proiecte de transport, mediu și energie. Având în vedere starea slabă de eficiență energetică a parcului de clădiri, România ia măsuri pentru a stimula renovarea acestuia, concentrându-se în special pe clădirile rezidențiale. Programul de reabilitare termică, cu un buget de 8,8 miliarde EUR pentru 2017, a acoperit până la 80% din costurile suportate pentru intervențiile de reabilitare termică a blocurilor de apartamente. Cu toate acestea, industria construcțiilor se confruntă cu o presiune considerabilă, în special în ceea ce privește izolarea și reabilitarea termică, estimându-se că 50.000 de astfel de lucrători vor fi necesari până în 2020, pentru a satisface această cerere. În acest scop, au fost introduse atât inițiative de formare publice, cât și private, pentru a îmbunătăți forța de muncă. Se preconizează că infrastructura și construcțiile rezidențiale vor stimula revigorarea sectorului construcțiilor din România în viitor, cu prognoză de creștere anuală de 2,0% în 2018, 3,8% în 2019 și 5,4% în 2020. Cu toate acestea, absorbția îmbunătățită a fondurilor UE, o selecție și o gestionare mai bune a proiectelor și o mai mare transparență a achizițiilor sunt esențiale pentru a asigura expansiunea susținută a sectorului. Numărul întreprinderilor Numărul întreprinderilor din sectorul larg al construcțiilor din România a totalizat 89.943 în 2018. Companiile din sectorul îngust al construcțiilor au reprezentat 58,9% din total, urmate de activități de arhitectură și inginerie (16,9%), activități imobiliare (16,0%) și industria prelucrătoare (8,2%). Numărul total al întreprinderilor din sectorul larg al construcțiilor a crescut cu 7,6% între 2010 și 2018. După o scădere în 2011 de la 83.559 la 74.673 întreprinderi, acest număr a crescut continuu, determinat de creșterea cu 16,8% a companiilor în activități de arhitectură și inginerie, 7,3 Creșterea% în companiile din sectorul îngust al construcțiilor și creșterea cu 6,1% a companiilor din activitățile imobiliare. Producția în construcții a crescut cu 1,8% în perioada 2010-2018. Mai exact, producția în construcția de clădiri a crescut cu 21,4%, în timp ce producția în ingineria civilă a înregistrat o scădere de 9,7% în aceeași perioadă. În general, sectorul construcțiilor a înregistrat în general o creștere a numărului de înființări de companii și o scădere a deceselor întreprinderilor, în toate subsectoarele, între 2010 și 2014. Anume, înființările de companii din subsectorul construcțiilor au crescut de la 4.559, în 2010 la 7.600 în 2014 (+ 66,7%), în timp ce numărul falimentelor a scăzut de la 10.038, la 7.932 (-21,0%). Înființările de companii din subsectorul de activități de arhitectură și inginerie au crescut de la 638 în 2010 la 1.839 în 2014 (+ 188,2%), în timp ce decesele întreprinderilor au scăzut de la 2.596 la 1.419 (-45,3%). Înființările întreprinderilor în activități imobiliare au crescut, de asemenea, de la 957 la 1.824, în perioada 2010-2014 (+ 90,6%), în timp ce decesele companiei au scăzut de la 2.003 la 1.426 (-28,8%). Evoluția insolvențelor Industria construcțiilor ocupă locul al doilea în economia românească pentru numărul de insolvențe, după sectorul de vânzare cu amănuntul și cu ridicata. Potrivit Biroului Registrului Comerțului Național, 1.518 firme de construcții au intrat în insolvență în 2015, în timp ce acest număr a scăzut la 1.290 în 2018,  ajungând la 1.472. Aceasta reprezintă o scădere remarcabilă de 48,7%, față de 2.870 din 201433. În ceea ce privește serviciile imobiliare, 250 de companii au fost declarate insolvabile în 2017, o scădere de 74,3% din 2014 (971). Insolvențele în activitățile imobiliare au reprezentat 2,7% din totalul insolvențelor, în timp ce aceasta a fost de 16,2% pentru firmele de construcții. În ciuda acestor îmbunătățiri, Asociația Română a Industriei Române de Construcții (Asociația Româna a Antreprenorilor de Construcții - ARACO) afirmă că, pentru a reduce cu adevărat numărul de insolvențe și concedieri din sector, măsurile guvernamentale pentru un sprijin financiar mai solid al programelor europene iar investițiile sunt esențiale. Nu s-au depus eforturi suficiente pentru restructurarea companiilor de construcții insolvabile, deoarece pentru administratorii legali este mai profitabil să lichideze afacerile insolvabile. De fapt, ei încasează în jur de 10% din valoarea totală a activelor lichidate, fără a fi, prin urmare, stimulate să restructureze insolvarea afacerilor. Productivitatea și rentabilitatea În ciuda unor fluctuații, productivitatea muncii în sectorul larg al construcțiilor a înregistrat o creștere de 15,0% între 2010 și 2014, de la 13.358 EUR la 15.361 EUR. Aceasta este semnificativ mai mică decât media UE-28, care se ridica la 50.200 EUR în 2014. Subsectorul activităților de arhitectură și inginerie a înregistrat cea mai mare creștere a productivității, crescând cu 53,3% față de 13.300 EUR la 20.400 EUR între 2010 și 2018. A fost urmată de activități imobiliare, care au crescut cu 37,9% de la 23.300 EUR la 36.300 EUR în aceeași perioadă. Mai mult, subsectorul construcții și producție a crescut ambele, cu 6,2%, respectiv 4,3%. Primele au crescut de la 11.700 EUR la 12.400 EUR, în timp ce cele din urmă au crescut de la 14.600 EUR la 15.300 EUR. Cifra de afaceri a sectorului larg al construcțiilor se recuperează în prezent din căderea pe care a suferit-o în timpul crizei. De fapt, între 2010 și 2018, cifra de afaceri a crescut cu 19,8%, de la 25,5 miliarde EUR la 30,6 miliarde EUR, în timp ce se afla încă sub nivelurile dinaintea crizei. Mai exact, cifra de afaceri din activitățile de arhitectură și inginerie a crescut cel mai mult, cu 46,4%, de la 1,7 miliarde EUR la 2,5 miliarde EUR. Cifra de afaceri din subsectorul manufacturier a crescut de asemenea semnificativ, de la 4,4 miliarde EUR în 2010 la 5,8 miliarde EUR în 2018, reprezentând o creștere de 20,3%. În mod similar, excedentul brut din exploatare și-a revenit de la criză, ajungând la 5,3 miliarde EUR în 2014, adică o creștere de 8,4%, față de 2010, când se ridica la 4,9 miliarde EUR. Rata brută de funcționare a sectorului larg al construcțiilor11, care oferă o indicație a profitabilității sectorului, a crescut cu 9,9% între 2010 și 2014, comparabil cu nivelurile dinaintea crizei. În paralel, costurile de construcție pentru clădirile rezidențiale au cunoscut în general o tendință de creștere, indicele costurilor de construcție crescând cu 10,6% în perioada 2010-2018, stimulat de creșterea cu 32,3% a costurilor forței de muncă (Figura 6: Indicele costurilor de construcție pentru clădirile rezidențiale în 2010 -2016 (2010 = 100)). Încrederea în afaceri Indicatorul de încredere a consumatorilor a fost negativ, începând din anul 2000, ajungând în 2010 la -54,6, după criză. În ciuda unor fluctuații, aceasta s-a îmbunătățit de atunci, ajungând la -18,8 în 2018, aproape de nivelurile dinaintea crizei. În mod similar, încrederea industriei a scăzut de la -8,4 în 2010 până la 0,4 în 2016, din nou aproape de nivelurile dinaintea crizei. După scăderea la -40,8 în 2010, indicatorul de încredere în construcții a crescut la -13,1 în 2018. În general, încrederea în România este mai mică decât media UE-28, care, respectiv, s-a situat la -3,6, 3,2 și -6,7, pentru cei trei indicatori de mai sus. În mod similar, investiția pe lucrător a crescut la 67.526 EUR în 2014, adică cu 45,5% peste valoarea din 2010 (46.402 EUR). În schimb, rata investițiilor nu a crescut între 2010 și 2016 și rămâne sub nivelurile sale anterioare crizei. De fapt, în perioada respectivă, a scăzut de la 25,9%, la 23,1%. Cu toate acestea, aceasta este încă peste media UE-28, care se ridica la 19,8% din PIB în 2018. Accesul la finanțare în sectorul construcțiilor După o creștere accentuată în timpul crizei și până în 2013, valoarea creditului acordat sectorului îngust al construcțiilor din România a arătat o tendință negativă puternică. Per total, în perioada 2010-201614, creditul acordat a scăzut de la 307,9 miliarde RON (66,0 miliarde EUR) la 21,9 miliarde RON (4,7 miliarde EUR), o scădere de 92,9%. Cu toate acestea, între ianuarie și septembrie 2018, 26,4% din creditele noi emise de bănci s-au îndreptat către sectoarele construcțiilor și imobiliarelor, cea mai mare pondere între sectoare din economia generală. În general, datorită capacității lor mai mici de a face față condițiilor economice nefavorabile, companiile de construcții și imobiliare au un potențial limitat de împrumut, fiind mai puțin capabile să se califice pentru noi împrumuturi. Mai mult, aceștia raportează cel mai mare risc de credit, cu un raport de credit neperformant de 30,6% pentru construcții și 19,3% pentru companiile imobiliare în septembrie 2017. Aceasta este, totuși, o îmbunătățire semnificativă față de septembrie 2016, când împrumutul neperformant raportul s-a situat la 35,9% pentru construcții și 26,8% pentru companiile imobiliare în septembrie 2018, cel mai mare din toate sectoarele economiei. Un sondaj recent al companiilor realizat de BEI arată că aproximativ 7% din firmele din sectorul manufacturier sunt limitate la finanțare și aproximativ 12%, în sectorul construcțiilor. Mai mult, aproximativ 15% dintre firmele din subsectorul manufacturier și din sectorul îngust al construcțiilor au raportat că investesc prea puțin. Dar, în sectorul construcțiilor din România, creditul comercial nu este o sursă comună de finanțare pentru operațiuni. Formele mai răspândite de finanțare a activităților de construcții sunt finanțarea datoriei și finanțarea capitalurilor proprii. Autoritățile publice folosesc uneori emisiile de finanțare și de obligațiuni, pentru a obține finanțare pentru clădiri publice sau reabilitarea infrastructurii publice. Unii dintre dezvoltatorii rezidențiali români au început să își creeze propriile sisteme financiare, prin care cumpărătorul poate plăti un avans în rate lunare pe o perioadă maximă de cinci ani și poate lua un împrumut pentru a acoperi suma rămasă, care este de obicei 40-50. % din valoarea proprietății, fiind o alternativă la creditele ipotecare. Puterea de cumpărare și accesul populației la credite Numărul gospodăriilor din România a ajuns la 7.470.000 în 2018, cu 0,9% mai mare decât 2010 (7.402.000), dar mai mic decât la începutul anilor 2000. 35,0% din populație trăiește în orașe și în orașe mai mari, care, combinate cu declinul populației și migrația netă negativă, pot încetini cererea de construcții rezidențiale noi. Cu toate acestea, o serie de factori au contribuit la revigorarea cererii pe piața imobiliară. Venitul net echivalent mediu a crescut cu 19,1% din 2010, în valoare de 11.884 RON (2.622 EUR) în 2015, oferind gospodăriilor o putere de cumpărare mai mare. În paralel, ratele ipotecare au scăzut continuu de la vârful din 2009, de la 11,1%. De fapt, între 2010 și 2018, ratele au scăzut de la 10,8% la 3,4%. În consecință, creditele totale de locuințe restante acordate gospodăriilor au înregistrat o creștere de 71,1% din 2010, de la 6,7 ​​miliarde EUR la 11,5 miliarde EUR în 2015, stimulat și de scheme de licență, cum ar fi Programul Prima Casă, căruia i se pot atribui aproape 50% din totalul împrumuturilor restante pentru locuințe. Oferta de construcții În ceea ce privește oferta, construcția de clădiri rezidențiale a crescut, susținută fiind de scăderea costurilor de construcție și de recuperarea prețurilor locuințelor. Indicele prețurilor locuințelor (pentru totalul locuințelor) a suferit o scădere de 18,7% între 2010 și 2014, ulterior crescând cu 9,0% până în 2018, deși încă cu 11,4% mai mic decât 2010. Recuperarea prețurilor proprietăților a fost deosebit de remarcabilă în cele mai mari orașe din România, precum București (+ 12,6% din ianuarie până în septembrie 2017), Brașov (+ 11,0%), Constanța (+ 13,4%), Timișoara (+ 9,4%) și Cluj -Napoca (+ 16,4%). În paralel, între 2010 și 2018, autorizațiile de construcție rezidențiale emise au scăzut cu 8,4%. Cu toate acestea, numărul autorizațiilor de construire emise pentru locuințe a crescut la 37.672 în 2014 și la 39.112 în 2015 (+ 3,8% față de 2014). Cu toate acestea, în 2018, au fost eliberate 38.653 de autorizații de construire pentru locuințe, adică cu 1,2% mai mici decât 2015. În primele zece luni ale anului 2017 acest număr a fost de 35.496 de unități. Aceste cifre sunt încă sub vârful de 61.092, din 2008. În general, producția de construcții rezidențiale s-a îmbunătățit începând cu 2014, 47.017 locuințe noi fiind finalizate în 2015 (+ 10,4% față de 42.589 în 2014) și 52.206 (+11,0) în 201623. Infrastructura Conform Raportului de competitivitate globală 2017-2018, România ocupă locul 83, din 137, de economii în ceea ce privește infrastructura sa. Are performanțe deosebit de slabe în ceea ce privește calitatea drumurilor sale (120), a transportului aerian (89) și a infrastructurii portuare (92) și ușor mai bună în ceea ce privește calitatea infrastructurii sale feroviare, ocupând locul 73. Calitatea slabă a infrastructurii românești provine din lipsa unui cadru structurat pentru selecția, stabilirea priorităților și execuția proiectelor de infrastructură publică și dominanța companiilor de stat mari și ineficiente, în special în rețeaua de transport. Drept urmare, proiectul guvernamental este înfundat cu proiecte vechi, cu perioade de implementare excesiv de lungi și rate de finalizare prospective scăzute. Mai mult, interferența politică și lipsa capacității profesionale de a gestiona proiecte mari sunt subliniate ca obstacole importante în dezvoltarea infrastructurilor din România. În special, schimbările în prioritățile politice și corupția au înăbușit investițiile și au blocat desfășurarea fondurilor UE, esențiale în construirea de noi infrastructuri. Reducerea importantă a cheltuielilor publice pentru proiectele de infrastructură din ultimii ani a afectat grav calitatea acesteia, în special a drumurilor și a autostrăzilor, și a fost combinată cu absorbția slabă a fondurilor UE și transparența discutabilă a achizițiilor publice. Cu toate acestea, sunt planificate investiții considerabile prin intermediul Planului general general pentru transport, care detaliază intervențiile strategice în infrastructura de transport până în 2030, pentru o valoare totală de 43,5 miliarde EUR (cu 27,1 miliarde EUR pentru drumuri și 10,2 miliarde EUR pentru proiectele feroviare). Companiile din România, cele mai indisciplinate din UE, în privința plăților Sectorul construcțiilor din România are o istorie continuă de întârziere a plăților. În ciuda transpunerii Directivei privind plățile întârziate din 2011, cu Legea 72/2013, cultura plăților este încă îngrijorătoare, în special din partea administrației publice. De asemenea, țara deține cea mai mare pondere din Europa Centrală și de Est (CEE) a companiilor de construcții care își plătesc furnizorii târziu. Companiile românești de construcții și imobiliare au reprezentat 16% din totalul plăților restante ale corporațiilor nefinanciare în 2014. Mai recent, România a făcut unele progrese în reducerea timpului necesar plăților, cu toate acestea, numărul de facturi, care nu sunt plătite niciodată, s-au situat la 4% în 2017, cea mai mare din regiune. Conform Raportului european de plăți, termenii de plată permiși în medie de întreprinderi clienților lor (B2C) au ajuns la 21 de zile, 31 de zile pentru B2B și 35 pentru PA2B, în 2017. Durata medie de plată a clienților (B2C) a fost de 15 zile, 28 zile pentru B2B și 40 de zile pentru PA2B. Deși indicele de plăți arată o tendință de îmbunătățire, cu o ușoară creștere care crește de la -0,3 în 2016 la 0,1 în 2017, performanța plăților întârziate în sectorul public este încă slabă. Debitorii aflați în dificultăți financiare și ineficiența administrativă sunt principalele cauze ale întârzierii plăților. Conform Days Sales Outstanding (DSO), durata plății în sectorul construcțiilor din România este în medie între 90 și 120 de zile, sub media națională de 73 în 2017, iar nivelul plăților prelungite rămâne ridicat. Deoarece proiectele de construcții necesită de obicei o perioadă extinsă de timp pentru a fi finalizate, cumpărătorii depind în mare măsură de plățile prelungite, ceea ce crește riscul în lanțul valoric. În mod similar, instituțiile din sectorul public își iau mai mult timp pentru a efectua plăți decât companiile private, ceea ce contribuie la practicile generale de întârziere a plăților. Mai mult, sectorul construcțiilor raportează cel mai mare procent de companii cu până la 30 de zile de întârziere a plății, în valoare de 31%. În schimb, sectorul manufacturier este cel mai bun sector, în ceea ce privește plata în timp, 31% dintre companii fac acest lucru.