170
”Prețurile de vânzare și chirie ale locuințelor ANL destinate tinerilor au fost mărite semnificativ, în unele cazuri dublate, în anul 2020. Scopul acestui program este să vină în ajutorul tinerilor, astfel am găsit o soluție pentru a readuce prețul de vânzare al acestor locuințe la o valoare similară celei din 2019” – a atras atenția ministrul dezvoltării, Cseke Attila, citat într-un comunicat emis de MDLPA. După cum este cunoscut, în temeiul legislației în vigoare, în vara fiecărui an, ministrul de resort emite un ordin privind valoarea de înlocuire a acestor locuințe. În consecința prevederilor legale care au majorat veniturile din domeniul construcțiilor și implicit costurile de construcție, ordinul ministrului dezvoltării din 2020 a majorat semnificativ, de pe o zi pe alta, prețul locuințelor destinate tinerilor, construite prin Agenția Națională pentru Locuințe. Ca urmare, ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației a supus dezbaterii publice un proiect de act normativ, care servește scopul de a ajuta tinerii în achiziționarea unei locuințe. Noua reglementare prevede prețuri corecte, bazate pe costul de construcție al imobilului, scăzând amortizarea și costul chiriei plătite de tinerii care locuiesc în acel apartament și care își doresc să îl achiziționeze, a arătat ministrul. Acesta a adăugat: prețul locuințelor din micile orașe va fi diferit de cele din capitală și municipiile mari. ”Reglementările în vigoare nu veneau în sprijinul tinerilor. Acestea aveau scopul de a vinde apartamentele din imobilele mai vechi, construite la costurile aferente anilor precedenți, la un preț din care se pot construi imobile noi. Astfel prețul de vânzare nu era mai avantajos pentru tineri decât prețul oricărui apartament de pe piață. Scopul nostru este de a schimba această abordare. Scopul Agenției Naționale pentru Locuințe trebuie să fie de a ajuta tinerii în căutarea unei locuințe”, a conchis Cseke Attila. Conform noilor reglementări prețul de vânzare al locuințelor pornește nu de la costul construirii unui nou imobil, ci de la costul de construcție al imobilului în cauză, redusă cu amortizarea, chiria plătită, cu o pondere conformă gradului de indice al localităților. Astfel, o locuință din București, sectorul 2, cu o suprafață de 90 mp, construită în 2009, care în 2019 costa 144.747 lei, iar în 2020 a costat 242.721 lei, în urma actului normativ supus astăzi dezbaterii publice ar costa 150.092 lei. Iar o locuință ANL din Cluj-Napoca, construită în 2003, cu o suprafață de 62 mp, care în 2019 a costat 97.378 lei, iar în 2020 această sumă a crescut la 161.832 lei, ar costa 86.215 lei.