Constructii

187

Reîncep lucrările de reabilitare a Podului peste brațul Borcea

autor

infoCONSTRUCT.ro

distribuie

Potrivit CNADR, au reînceput lucrările de reparație ale podului peste Brațul Borcea, acestea fiind programate să se termine în data de 21.04.2022. Astfel, lucrările de reabilitare continuă conform calendarului, avansând cu încă o etapă importantă ce se va încheia odată cu începerea sezonului estival, astfel încât traficul să fie deschis în totalitate pe pod. Pe perioada lucrărilor, Calea I de circulație, sensul București – Constanța, între km 142+885 și km 148+015 va fi închisă traficului, circulația fiind deviată pe Calea II, unde se va desfășura în ambele sensuri. Termenul de finalizare al contractului de execuție este data de 25.04.2023. Podul peste brațul Borcea, în lungime de 970 m, este un pod combinat de cale ferată și șosea, de tip constructiv, care traversează fluviul Dunărea și, împreună cu podul similar de la Cernavoda, în lungime de 1596 m conectează orașele Fetești și Cernavodă din România, între regiunile Dobrogea și Muntenia. Informaţii suplimentare privind starea reţelei de drumuri naţionale și autostrăzi pot fi obţinute de la Dispeceratul Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., la numerele de telefon 021/264.33.33; 021/9360 sau accesând prima pagină în caseta din stânga: www.cnadnr.ro - DISPECERAT - Situatia Drumurilor Naţionale, dar și pagina de FB https://www.facebook.com/cnadnr/ .

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2