Consiliul Concurenței a autorizat tranzacția prin care compania Eco Euro Doors S.R.L. este preluată de Roca Investments S.A., prin intermediul Doorsrock S.R.L. Eco Euro Doors S.R.L. este specializată în producerea și comercializarea de uşi şi tocuri de uşi de interior (şi accesorii pentru acestea) și comercializează accesorii sanitare și unelte electrice. Roca Investments S.A. este o societate de tip holding care acționează asupra societăților pe care le controlează prin injectarea resurselor financiare necesare antreprenorilor care dețin societăți aflate în dificultate, dar cu potențial de dezvoltare, în vederea dezvoltării activității comerciale. De asemenea, compania a dezvoltat un know-how specific privind administrarea, managementul, activitatea financiară, în general, pe care îl implementează în vederea supravegherii activității societăților controlate. Roca Investments S.A. ajută la dezvoltarea durabilă a companiilor din portofoliu sau înstrăinează ocazional deținerile de capital social în aceste companii, odată ce acestea sunt redresate/profitabile. Doorsrock S.R.L. este o societate înființată special de către Roca Investments S.A. în vederea achiziționării capitalului social al Eco Euro Doors S.R.L. În urma a analizei acestei concentrări economice, Consiliul Concurenţei a constatat că operaţiunea notificată nu ridică obstacole semnificative în calea concurenţei efective pe piaţa romȃnească sau pe o parte substanţială a acesteia și că nu există îndoieli serioase privind compatibilitatea sa cu un mediu concurenţial normal. Decizia va fi publicată pe site-ul autorităţii naționale de concurenţă, după eliminarea informațiilor cu caracter confidențial.