204
În trimestrul al treilea din 2020, pentru care sunt disponibile cele mai recente statistici oficiale, prețurile de tranzacționare ale proprietăților rezidențiale din România au fost cu 2,3% mai mari decât în perioada similară a anului anterior, se arată într-o analiză efectuată de Imobiliare.ro.
Potrivit datelor Eurostat, această marjă de creștere s-a situat atât sub nivelul consemnat la nivelul Uniunii Europene (+5,2% la 12 luni), cât și sub cel valabil în zona euro (4,9%). Spre comparație, marja anuală de creștere a prețurilor locuințelor din România se cifra la 6,6% în al doilea trimestru al anului trecut și, respectiv, la 8,1% în cel dintâi.
Dintre statele membre UE pentru care există date disponibile, cele mai mari creșteri anuale ale prețurilor locuințelor au putut fi observate, în T3 2020, în Luxemburg (+13,6%), Polonia (+10,9%), Austria (+8,9%); pe de altă parte, în perioada analizată au fost consemnate și situații de scădere a prețurilor, anume în Cipru (-1,4%) și, respectiv, Irlanda (-0,8%).
România a consemnat, astfel, una dintre cele mai mici marje de creștere la nivel european, fiind depășită în această privință doar de Letonia (+2,1%), Spania (+1,8%), Finlanda (+1,7%) și Italia (+1%). La nivelul Europei Centrale și de Est (ECE), creșteri mai mari decât cea consemnată pe piața autohtonă au avut loc în Slovacia (+8,5%), Cehia (+8,4%), Croația (+6,9%), Bulgaria (+4,8%), Ungaria (+3,9%), dar și în Slovenia (+3,3%).
Comparativ cu trimestrul anterior, prețurile locuințelor din România au înregistrat, în T3 2020, o scădere de 2,6%. Spre comparație, evoluția acestui indicator a fost una pozitivă atât la nivelul Uniunii Europene (+1,4%), cât și în zona euro (+1,3%).
În majoritatea țărilor membre UE au avut loc evoluții pozitive la acest capitol, cele mai semnificative creșteri fiind consemnate în Ungaria (+5,2%, potrivit unor estimări provizorii), Danemarca (+4,2%) și Letonia (+3,7%).
La nivelul Europei Centrale și de Est (ECE), creșteri de prețuri au avut loc în Slovacia (+1,5%), Cehia (+2,6%), Bulgaria (+3,2%), dar și în Slovenia (+0,1%). Pe de altă parte, evoluții trimestriale negative au mai fost observate, per ansamblul UE, în Cipru (-4,8%), Italia (-2,5%) și Croația (-0,6%).