Constructii

150

S-au obținut finanțări pentru noi reamenajări de infrastructură

autor

infoCONSTRUCT.ro

distribuie

CNAIR informeaza ca a semnat CONTRACTUL DE EXECUȚIE LUCRĂRI “5R12, Reabilitare DN76, Vârfurile – Ștei, km 69+350 – km 102+660, - Rest de execuție”.

Operatorul economic care va realiza execuția contractului de lucrări “5R12, Reabilitare DN76, Vârfurile – Ștei, km 69+350 – km 102+660, - Rest de execuție” este Asocierea DRUM ASFALT S.R.L. & VAHOSTAV - SK a.s. & TRAMECO S.A. & ILE VIOREL CONSTRUCT S.R.L.

Valoarea contractului este de 74.784.406,05 Lei, fără TVA. Sursa de finanțare o reprezinta FONDURILE EUROPENE NERAMBURSABILE.

În conformitate cu prevederile contractuale, durata de realizare a acestui contract este de 12 luni, pentru execuția lucrărilor. Perioada de garanție a lucrărilor ofertată de câștigător este de 60 de luni.

Obiectul contractului îl reprezintă finalizarea lucrărilor de reabilitare a tronsonului Vârfurile - Ștei aferent DN76.

Sectorul de drum se află pe teritoriul județelor Arad și Bihor. Principalele lucrări ce vor fi realizate vizează finalizarea reabilitării a 33,31 km de drum național.

Lucrările ce urmează a fi executate constau în finalizarea reabilitării unui număr de 5 poduri, amenajarea a 5 parcări, amenajarea a 5 stații de autobuz, lucrări de colectare și evacuare a apelor, lucrări de susținere și consolidare a terasamentelor, lucrări de sprijinire, lucrări de sporire a capacității portante a terenului de fundare, lucrări hidrotehnice și lucrări de siguranța circulației.

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2