Constructii

101

Schimbare în managementul holdingului Goldbach Group

autor

infoCONSTRUCT.ro

distribuie

Cu o carieră antreprenorială anterioară recunoscută în piața de design interior, pe care a marcat-o prin dezvoltarea unui portofoliu de proiecte flagship în cadrul Lemon Interior Design & Lemon Office Design, Elena Oancea se alătură unei noi organizații cu scopul de a contribui la accelerarea dezvoltării sale atât pe orizontală cât și pe verticală.

Goldbach Grup, holding care reunește companii cu experiență de peste 13 ani în dezvoltarea și implementarea proiectelor complexe  multidisciplinare din domenii precum dezvoltare urbană, real estate, construcții, arhitectură, energie regenerabilă și consultanță în domeniul fondurilor europene, anunță cooptarea Elenei Oancea în poziția de co-CEO, alături de fondatorul holdingului, Florentin Avădanei.

„Am descoperit în Goldbach Group o organizație construită printr-o cultură a performanței care încurajează exprimarea individuală a talentelor și a motivațiilor pentru succes.

 În ultimele luni, am lucrat alături de acești profesioniști pentru a stabili obiectivele noastre pe termen lung și modul în care vom face tranziția de la un grup de companii cu expertize complementare la un holding  cu viziune unitară și dezvoltare accelerată, care să ne permită valorificarea unei experiențe de peste 13 ani pe câteva sectoare aflate în plină dezvoltare.

Preiau noul rol cu încredere că putem aduce în aceste industrii perspective noi, inspirate de nevoile actuale și viitoare ale comunităților din care facem parte”, a declarat Elena Oancea, co-CEO Goldbach Group.

Goldbach Group este un holding creat acum 13 ani de antreprenorul Florentin Avădanei și cuprinde în prezent 8 entități cu activitate în dezvoltarea și implementarea unor  proiecte complexe multidisciplinare în sectoare cum sunt:

dezvoltarea parcurilor de retail - prin K2 Retail Properties, property management - prin K2 Assets, construcții civile și industriale – prin Goldbach Construct, dezvoltare imobiliară – prin Goldbach Development, arhitectură și urbanism – prin Goldbach Design & Build, design interior – prin K2 Design Lab, energie regenerabilă – prin Goldbach Energy și consultanță pentru proiecte finanțate din fonduri europene – prin Goldbach Consulting.

„Responsabilitățile Elenei Oancea vor viza dezvoltarea grupului prin expansiunea a două divizii de business prioritare în următorii ani, respectiv K2 Retail Properties și K2 Design Lab, la a căror strategie de dezvoltare a contribuit deja cu o expertiză strategică valoroasă.

Goldbach Group beneficiază astfel de experiența și viziunea Elenei Oancea de a transforma organizațiile în lideri pe piețele pe care activează, stabilind repere superioare pentru calitate, sustenabilitate și satisfacția tuturor partenerilor implicați”, a declarat Florentin Avădanei, fondator Goldbach Group.

          

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2