Repere

622

Schimbări în managementul PAID

autor

infoCONSTRUCT.ro

distribuie

Pool-ul de Asigurare Împotriva Dezastrelor Naturale (PAID) anunță numirea lui Cosmin Tudor în funcția de director general adjunct, conform aprobării comunicată public de Autoritatea de Supraveghere Financiară la data de 28 noiembrie 2023.

Fost Director de Dezvoltare timp de 4 ani, acesta se adaugă structurii executive de conducere formată din Nicoleta Radu, director general, respectiv Ionuț Baciu, director general adjunct. Cosmin Tudor are o experiență de 25 de ani în domeniul asigurărilor, ultimii 4 ani în cadrul PAID.

„Sunt încântat să-mi extind rolul și implicarea în cadrul PAID, alături de colegi. Folosesc experiența profesională de până acum pentru a continua strategia de adaptare și transformare a societății, astfel încât să ne îndeplinim mai bine misiunea.

Oamenii știu deja că există resursele și infrastructura necesare pentru a face față, mai ușor, distrugerilor cauzate de dezastre naturale. Următorul pas este să aleagă liniștea că pot proteja ceea ce au construit sau cumpărat cu multă trudă. În felul acesta contribuim, cu toții, la binele comunităților. ”, a declarat Cosmin Tudor, noul Director General Adjunct al PAID.

Înainte de a intra în echipa PAID, Cosmin Tudor a coordonat cu succes activitatea de vânzare prin brokerilocali a liderului industriei asigurărilor din România.

Din noua poziție, acesta va fi responsabil și de stabilitatea operațională a companiei alături de dezvoltarea gradului de cuprindere în asigurare, coordonând echipele de IT, daune, distribuție, metodologie-analiză dar și marketing-comunicare.

„Ne bucurăm să-l avem pe Cosmin  echipa noastră și am toată încrederea că, din noua sa funcție, va contribui semnificativ la îndeplinirea obiectivelor PAID.

Regândirea structurii de conducere executivă are la bază noile modificări legislative. Scopul este să asigurăm în continuare o bună guvernanță a societății, prin separarea atribuțiilor, în așa fel încât stabilitatea financiară și cea operațională să fie menținute în cele mai bune condiții.

Continuăm să lucrăm strategic pentru creșterea protecției financiare a locuințelor în fața dezastrelor naturale.”, a explicat Nicoleta Radu, Director General PAID.

Cosmin Tudor are 47 de ani și este absolvent al Facultății de Științe Economice din cadrul Univ. “Al. I. Cuza” din Iași.

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2