159
Cu o experiență de peste 20 de ani în presa specializată și în organizarea de evenimente, agenția infoGROUP Media Invest, editor al catalogului infoCONSTRUCT, cea mai importantă publicație de specialitate din România, care apare fără întrerupere de peste 20 de ani, vă invită să participați la Simpozionul ”infoCONSTRUCT 2017-Calitate, Siguranță, Preț”, care se va desfășura în ziua de 9 noiembrie, la București. La eveniment vor participa investitori, top-manageri, specialiști din Industria de Construcții din România, președinți ai asociațiilor patronale și profesionale de profil etc. Ca invitați speciali, vor fi prezenți membri ai Ministerului Dezvoltării Regionale, Administrației și Fondurilor Europene, Ministerului Mediului, Inspectoratului de Stat în Construcții, ANPC. Programul manifestării va conține dezbateri pe cele mai acute subiecte ale momentului, precum și prezentări de tehnologii, produse și servicii care vor viza următoarele domenii: Materiale de construcții, Echipamente, Mașini și utilaje, Sisteme de control, Inovație, Legislație etc. Pentru a facilita accesul direct la informația comercială, în zona B2B-Expo vor fi amenajate standuri la care companiile își vor putea prezenta direct, oferta de produse și servicii. Evenimentul va avea un caracter interactiv, favorabil dialogului Business to Business, atât în timpul dezbaterilor, cât și în momentele de Networking. Informații despre organizarea Simpozionul infoCONSTRUCT 2017-Calitate, Siguranță, Preț”, puteți afla accesând: www.infoconstruct.ro sau solicitând detalii la [email protected]. Despre infoGROUP Agenția infoGROUP Media Invest este editorul publicațiilor infoCONSTRUCT, Meat.Milk., infoALIMENT, infoFERMA, și organizatorul Expo-Conferinței Internaționale Meat & Milk, având în proprietate și Tipografia infoGROUP Media. Publicațiile editate de infoGROUP se adresează unui număr total de cca 60.000 de cititori.