În construcții, diferența dintre un proiect profitabil și unul problematic se joacă adesea în milimetri. Toleranțele admise – acele abateri considerate acceptabile între proiect și execuția reală – sunt esențiale, dar frecvent subestimate.

Proiectele sunt desenate ideal, însă șantierul funcționează într-o realitate diferită: variații de material, erori de montaj, condiții meteo, secvențe de execuție schimbate. Atunci când toleranțele nu sunt clar definite sau înțelese de toate părțile, apar costuri ascunse.

Un exemplu frecvent este nepotrivirea între structura realizată și elementele de finisaj sau fațadă. Abateri aparent minore pot genera refaceri, ajustări improvizate sau soluții scumpe de corecție. În instalații, toleranțele insuficient coordonate duc la conflicte între trasee, goluri greșit poziționate și timpi suplimentari de execuție.

Paradoxal, toleranțele prea strânse pot fi la fel de costisitoare. Ele cresc cerințele de execuție, necesită manoperă mai calificată și cresc riscul de neconformități. În lipsa unei justificări tehnice reale, acestea devin o sursă de pierderi.

Unde se câștigă bani? În coordonare. Proiectele bine detaliate, cu toleranțe adaptate tipului de construcție și materialelor folosite, reduc refacerile și conflictele din șantier. Execuția nu înseamnă perfecțiune, ci controlul inteligent al abaterilor. Acolo unde toleranțele sunt înțelese corect, costurile rămân sub control.

(Foto: Freepik)